SUPRADOTATI

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Copiii nevazatori

Care e diferenta dintre zi si noapte? Fiecare o stim. Dar care este diferenta dintre lumina soarelui si noaptea vesnica în care traiesc copiii orbi din nastere sau prin degradarea progresiva a vazului? Cred ca nici un parinte nu poate raspunde cu indiferenta la o astfel de întrebare, daca macar o clipa se gîndeste ca propriul sau copil ar putea, printr-un nefericit accident genetic sau o boala netratata, sa fie unul dintre nenorocitii eternului întuneric. În care nu exista soare, nici chipul mamei, nici o priveliste reala, nici macar televizor. În familiile sarace din România, multi copii cu boli grave de ochi traiesc resemnati la gîndul ca odata vor orbi pentru totdeauna. La copiii cu deficiente de vaz (orbi sau ambiopli), afectiunea primara se gaseste la nivelul analizatorului vizual, fapt ce atrage dupa sine, mari dificultati de adaptare, deoarece omul prin intermediul vederii se orienteaza in spatiu, observa lumea inconjuratoare, isi controleaza si isi regleaza propriile miscari. Diminuarea sau suprimarea functiei vizuale, determina aparitia unor tulburari secundare ale procesului de dezvoltare. In 1948, Lowenfeld arata ca handicapul vizual impune trei restrictii sau limite de baza, si anume: 1. In ceea ce priveste varietatea si intinderea experientelor si a notiunilor. 2. In ceea ce priveste abilitatea de miscare (deplasare) sigura in jur. 3. In ceea ce priveste controlul individului asupra mediului si a relatiilor cu acesta.

Intarzierea dezvoltarii constituie o prima caracteristica a tuturor copiilor cu deficiente, fiind unul dintre factorii care ii fac pe acestia sa devina handicapati in raport cu mediul si persoanele obisnuite din jur.
Inegalitatea dezvoltarii la unul si acelasi individ. Atata timp cat un palier de dezvoltare este afectat, in compensatie, exista posibilitatea atingerii baremului maxim de dezvoltare pe alte paliere. Ba mai mult, la acesti indivizi pot aparea unele elemente de supradotare. De exemplu, cazurile de surzi cu excelente succese in domeniul artelor plastice/expresiei plastice.
O a treia manifestare comuna a tuturor copiilor cu deficienta o reprezinta dificultatile de socializare, aceasta fiind o reflectare in planul adaptarii a primelor doua fenomene amintite anterior: intarzierile si inegalitatile dezvoltarii.

Are loc o limitare, mai mult sau mai putin accentuata, a accesului la informatie si a capacitatii de prelucrare a acesteia.
Activismul lor este limitat si au o capacitate redusa de automobilizare la activitate, fapt ce duce la limitarea achizitiilor operationale (deci o serie de tulburari ale procesului de achizitionare de noi cunostiinte, invatare).
Ingustarea relatiilor interpersonale si de grup prin izolare si autoizolare – coborarea competentelor (capacitatilor) acestora sub nivelul exigentelor minime ale adaptarii sociale, producandu-se instalarea propriu-zisa de handicap.

Mobilitatea pentru copii impune o consideratie speciala, fiind diferita de a celor care si-au pierdut vederea mai tarziu in cursul vietii. Acestia din urma au deja formata o intelegere spatiala isi pot folosi memoria vizuala in sprijinul abilitatii de orientare si abilitatilor motorii atat de mult exersate in maniera de miscare. Copiii nevazatori congenital nu-si pot dezvolta aceste abilitati motorii fara a fi invatati. Miscarea este cea care ajuta copilul sa-si inteleaga corpul si functionarea fiecarei parti a acestuia , de aceea este esential ca acesta sa se miste cat mai mult, ducind la dezvoltarea de timpuriu a abilitatilor de mobilitate. Raspunsul la intrebarea : Cand ar trebui inceputa mobilitatea ? este: Cat se poate de repede! Importanta educarii de timpuriu a mobilitatii se reflecta cel mai bine in urmatoarea fraza a lui Barraga (1976), "cand copilul se gaseste in situatia de invatare a scolii, datorita lipsei dezvoltarii de timpuriu a abilitatilor motorii, care sunt mai usor achizitionate inaintea varstei de 5-6 ani, efectele intarzierii vor fi mai lungi si uneori permanente. In acest caz achizitia usoara si eficienta in deplasarea independenta ar putea sa nu fie niciodata posibila". Barraga (1976), merge mai departe si spune ca acesti copii necesita doi sau mai multi ani de terapie fizica intensiva. Aceste afirmatii au implicatii deosebite pentru cei care lucreaza cu respectivii copii. O buna schema corporala precum si abilitatile libere de miscare sunt esentiale pentru mobilitatea de mai tarziu, ca si dezvoltarea cognitiva si formarea conceptelor care trebuie sa evolueze in acelasi ritm cu dezvoltarea fizica. In concluzie, se poate spune ca orientarea si mobilitatea spatiala este un proces care tine de viata in sine a persoanelor cu handicap vizual si de aceea acest domeniu de dezvoltare trebuie abordat ca o problema esentiala in functionarea adecvata a nevazatorului in lumea vizuala. Pentru ca acesta din urma sa functioneze la intregul lui potential, noi, cei care ne ocupam cu instruirea si educatia celor nevazatori si bineinteles apartinatorii acestora, trebuie sa facem ca lumea noastra sa devina accesibila si confortabila persoanelor handicapate vizual. Numai in aceste conditii vom putea asigura o insertie sociala adecvata a persoanelor nevazatoare. Finalmente se poate spune ca profesorul de orientare si mobilitate alaturi de ceilalti factori educativi din scoala, joaca un rol crucial in dezvoltarea abilitatilor pentru viata persoanelor cu handicap vizual.